Palas Iași: vedere aeriană asupra întregii intervenții

 

TILIA – Today’s Ideas and Leadership in Action (Summitul Orașelor din România) este o inițiativă dedicată soluțiilor concrete pentru progresul orașelor din România, realizată de Fundația IULIUS. Prima ediție a fost organizată în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a avut loc sub forma unui summit organizat în două zile dedicate regenerării urbane, finanțărilor, designului și bunăstării urbane.

 

Prima zi s-a deschis cu un masterclass Foster + Partners, urmat de intervenția Ralucăi Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS (care s-a numit, simpatic, Investments of Hundreds of Millions of Euros in Things That Money Can’t Buy), de keynote-ul lui Charles Montgomery, de discursul lui Mirko Franzoi – 10 Things Cities can Implement NOW for Better Traffic și de numeroase intervenții ale actorilor locali, care urmăresc punerea în concret a ideilor și formularea unui set de concluzii viabile pe plan local. Dar, dincolo de agendă, ceea ce am văzut la Iași a fost o încercare de repoziționare a discursului urban, mai cu seamă o preocupare concretă și conștiincios investigată despre cum putem construi altfel, despre ce fel de viață fac posibile investițiile și dezvoltările recente și despre cum ne pregătim pentru un viitor în care orașul, dincolo de a arăta bine, impune un standard vizibil îmbunătățit al calității vieții.

În discursul de deschidere, Raluca Munteanu a fixat ambiția summitului TILIA: loc comun, spațiu de dialog, un cadru în care administrația, investitorii, arhitecții, urbaniștii și inițiativele civice să stea în aceeași cameră și să dezvolte soluții concrete. Formula-cheie a fost poate cea mai bună definiție a întregului demers: „un oraș nu este o sumă de clădiri, ci este, de fapt, o sumă de încrederi”. Iar această viziune a stat la baza tuturor dezvoltărilor grupului IULIUS. Privind retrospectiv, Raluca își amintește stadiul incert al terenurilor pe care grupul plănuia să facă investiții – spații abandonate, subutilizate, devalorizate, dar cu potențial latent, și declară cu încredere că „locurile care au fost ale nimănui trebuie să devină ale tuturor”. Trecerea de la obiect la relație, de la imobil la spațiul dintre imobile, a fost reluată de Foster + Partners.

Masterclass Foster + Partners şi discuții cu aplicabilitate locală. Panel „Repere globale în design urban sustenabil”, cu arh. Emil Ivănescu, arh. Alin Hoblea, arh. Stefan Behling, arh. Maximilian Zielinski, arh. Susanne Danz și arh. Nick Haddock

Deși sub titlul relativ generalist Global Milestones in Sustainable Urban Design, Stefan Behling a evitat registrul triumfalist. A preferat, așadar, în locul unei prezentări despre proiecte de succes, să înceapă cu o neliniște: ce fel de medii construim pentru niște corpuri care rămân, biologic, aceleași, deși stilul nostru de viață s-a îndepărtat radical de mediul natural? Formula lui, voit provocatoare, a fost că „suntem cu toții din savană”, iar multe dintre spațiile contemporane în care muncim și locuim seamănă mai degrabă cu forme de captivitate elegantă decât cu medii firești de viață. El întreabă abrupt dacă birourile complet închise, „ca niște submarine într-un oraș”, sau nesfârșitele rânduri de desk-uri sunt cu adevărat semnul progresului. În subtext, întrebarea chestionează cum construiești fără să produci stres, izolare și epuizare ca efecte colaterale ale eficienței.

A urmat apoi una dintre ideile importante ale zilei: viitorul nu mai stă doar în clădiri, ci în „spațiul dintre ele”. Behling a insistat că secolul automobilului a modelat orașul până la saturație, iar următorul ciclu tehnologic (robotaxiurile, automatizarea, noile forme de mobilitate) va remodela sub noi viziuni strada, parcarea, trotuarul, logistica și, prin extensie, viața cotidiană. De aici, apelul la instrumente de simulare și măsurare: vânt, soare, temperatură, fluxuri pietonale, reacții cognitive, trasee, stres. „Arhitecții și urbaniștii cred că știu tot. Adevărul e că nu”, a spus, în esență, Behling, argumentând că proiectele trebuie testate și măsurate înainte și după implementare. Prin studiul de caz Trafalgar Square, el își demonstrează ideile: o operațiune aparent simplă de recucerire a spațiului pietonal poate schimba radical felul în care un oraș își produce centrul public, până la punctul în care piața a devenit „living room”-ul Londrei.

Remodelarea clădirii Palas Iaşi, noua agora interioară

Dacă discursul general al echipei Foster a fost unul despre natură, sănătate și spațiul public, momentul cu adevărat sensibil pentru Iași a venit atunci când discuția a coborât la scara imediată a Palatului Culturii. Aici, proiectul propus de biroul de arhitectură Foster + Partners a pornit de la un diagnostic corect și aproape imposibil de contrazis: imaginea de azi a esplanadei este dominată de asfalt, parcări, bolarzi, cabluri și de o distribuție funcțională care nu servește, ba chiar bruiază monumentalitatea Palatului Culturii. Echipa a vorbit despre nevoia de a „readuce natura”, de a pietonaliza spațiul din fața palatului, de a scoate mașinile, de a transforma zona frontală într-o piață calmă, cu luciu de apă și o bancă continuă la umbra arborilor. Propunerea pentru esplanada din fața Palatului vine în contextul în care arhitecții Foster + Partners lucrează și la remodelarea ansamblului Palas, iar intervenția are ca scop rearticularea întregului ansamblu: integrarea stratului arheologic, aducerea bisericii într-o compoziție coerentă, crearea unor secvențe distincte (esplanadă, grădini în cascadă, zone de loisir pentru familii, spații de joacă, trasee accesibile) și o creștere declarată a suprafeței verzi cu 34%.

Maximilian Zielinski prezentând noua viziune pentru Palas Iaşi

Propunerile au, de fapt, două mize. Prima este una de imagine urbană: Palatul Culturii trebuie să redevină capăt de perspectivă. În acest sens, echipa a insistat asupra refacerii relației istorice dintre bulevard și turn, fără a propune reconstrucții mimetice, ci o restituire mai subtilă, prin plantare controlată și topografie variată. A doua miză se leagă de utilizare: spațiul din fața palatului trebuie să fie accesibil. Maximilian Zielinski a numit noua intervenție „a place to be”, o destinație în sine. Gestul cel mai puternic din întregul concept este, astfel, deschiderea marii fațade a ansamblului Palas din vecinătatea Palatului Culturii spre Palat, transformând o limită opacă într-o piață interioară-exterioară, într-un prag urban. Apoi, Nick Haddock a prezentat încă un strat valoros al intervenției, arhitectura peisageră. Propunerea integrează cu responsabilitate peisajul în strategia urbană, propunând ample spații verzi și zone de stat umbrite, vibrante, care transformă fundamental utilizarea și percepția asupra Palatului Culturii.

Charles Montgomery vorbind despre Happy City

Apariția lui Charles Montgomery a produs o schimbare de registru. În prezentarea sa, The Science of Happy Cities and People’s Wellbeing, el a mutat accentul de pe fericire pe încredere – cum modernitatea deteriorează relațiile de încredere și ce putem face pentru a le redobândi –, un subiect pe care îl investighează în prezent și despre care urmează să lanseze o nouă carte. Deși munca lui a căpătat concretețe, prin proiecte de regenerare a spațiilor publice pentru zona portuară din Vancouver sau Planul Charlestone 2050 în Las Vegas, precum și cercetarea despre cartiere incluzive cu pacienții geriatrici sau care suferă de demență, interesul său guvernează în jurul unor întrebări de natură profund empatică: pe cine face, de fapt, orașul fericit?

Miza conversației a fost mai incomodă și, tocmai de aceea, mai fertilă: depășind ideea de oraș fericit în abstract și chestionând pentru cine funcționează el, cine beneficiază de confortul lui, cine plătește pentru liniștea altora în timp, distanță, navetă, stres, inaccesibilitate. Întrebarea de fundal, Pentru cine este Iașiul un oraș fericit?, a devoalat planuri suprapuse ale incluziunii: orașul este unul pentru bărbați sau pentru femei? E prietenos cu copiii? Dar cu bătrânii? Comunitățile defavorizate? Minoritățile culturale?

Charles Montgomery în dialog cu arh. Anda Zota

Privind din punct de vedere arhitectural, am învățat că orașul nu eșuează doar atunci când forma sa urbană este urâtă sau haotică. Ci și atunci când ignoră relațiile dintre centru și periferie, când spațiul public este spectaculos în imagini, dar puțin accesibil în viața de zi cu zi, când patrimoniul nu susține un cadru flexibil pentru viața urbană. Montgomery propune o dimensiune etică a urbanismului: orașul trebuie citit în funcție de corpuri, timp pierdut, relații sociale, încredere, mers, proximitate, posibilitatea de a te opri, de a sta, de a traversa fără frică.

În concluzie, prima ediție a summitului TILIA propune un demers promițător, cu un discurs suficient de lucid încât să pună întrebările corecte și cu ambiția unor viziuni care nu se tem să se alinieze la contextul internațional.