„ET IN ARCALIA EGO“ – o remarcabilă restaurare a castelului Bethlen și un bun prilej pentru un discurs asupra stilurilor eclectice de secol XIX

Castelul din Arcalia și parcul dendrologic al castelului, restaurat în 2025

NOTĂ TITLU: ET IN ARCADIA EGO – expresie celebră în Antichitate. Arcadia era considerată în Antichitate un loc idealizat – un paradis pastoral, simbol al inocenței, naturii pure și vieții fericite. Asociată mai ales cu picturile lui Nicolas Poussin. Capătă ulterior în literatură note mai subtile ca: nostalgie, pierderea inocenței, memoria și timpul.

O benefică restaurare a Castelului Bethlen din Arcalia a fost nominalizată în cadrul Bienalei de Arhitectură 2025, secțiunea Restaurarea monumentelor de arhitectură. O lucrare dificilă atât de proiectare, cât și de execuție, ai cărei autori sunt K&K Studio de proiectare – arh. Guttmann Szabolcs-István, arh. Kulcsár András-Levente, arh. Kulcsár Iulia-Maria, iar executant: Asocierea EURAS (lider) – LUCICOR, readuce în lumină un monument exotic, inedit prin stilul abordat, dar din păcate maltratat de-a lungul timpului. Reabilitarea recentă, desfășurată între 2020 și 2023, a fost susținută financiar prin Programul Operațional Regional, incluzând restaurarea castelului, parcul și facilitățile anexă. În prezent, castelul servește ca spațiu pentru activități de învățământ superior ale Facultății de Știința și Ingineria Mediului și ale Facultății de Biologie și Geologie.

O istorie nobiliară 

Familia Bethlen reprezintă una dintre cele mai vechi și influente familii nobiliare din Transilvania. De-a lungul secolelor, domeniul Arcalia a trecut prin mâinile marilor nobili transilvăneni, fiind menționat inițial ca proprietate a familiei Radnai, apoi a ramurilor Kacsics, inclusiv Szécsényi și Geréb de Vingárt. În secolul al XV-lea, a făcut parte din domeniul de la Bálványos, fiind ulterior deținut de familia Bánffy de Losoncz. În 1553, domeniul aparținea lui László Gyulaffy de Rátót, iar în 1673 a revenit familiei Bánffy. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Arcalia a fost integrată domeniului familiei Bethlen, ca urmare a căsătoriei dintre Klára Bánffy și Ádám Bethlen (I). Aceasta a fost donată definitiv familiei în 1776 și a rămas în posesia acesteia până la naționalizare (https://castelintransilvania.ro/castle/bethlen-arokalja-arcalia/).

După moartea lui Ádám Bethlen (I) (1748), domeniul a fost moștenit de fiul său, Miklós Bethlen (al VIII-lea), al cărui deces în 1781 a marcat sfârșitul acestei ramuri, domeniul fiind apoi transmis rudelor colaterale. Notabil în această perioadă a fost contele János Bethlen (al XII-lea), care a modernizat domeniul în secolul al XIX-lea, realizând o grădină englezească, plantând soiuri nobile de viță-de-vie și pomi fructiferi, și construind o seră. De asemenea, a întreținut o herghelie și a sprijinit restaurarea bisericilor locale.

Următorul proprietar de referință, contele Béla Bethlen (I), a construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea actualul castel romantic (o posibilă lucrare a arhitectului Miklós Ybl – atribuire probabilă, dar nedovedită) și a extins parcul dendrologic. Parcul englezesc impunător aflat în proprietatea castelului Bethlen din Arcalia reprezintă cel mai extins parc dendrologic din județul Bistrița-Năsăud și una dintre cele mai frumoase zone naturale protejate din Transilvania. Amenajarea sa s-a realizat în două etape principale: prima, la începutul secolului al XIX-lea, sub influența contelui János Bethlen (al XII-lea) și a Zsuzsannei Wesselényi, care au întemeiat una dintre primele grădini în stil englezesc din regiune; a doua, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub conducerea contelui Béla Bethlen (I), care a modernizat și extins parcul, transformându-l în cel mai mare din județ. Acesta găzduiește aproximativ 150 de specii de arbori și arbuști, inclusiv specii exotice precum salcâmul japonez, pinul caucazian, stejarul american, magnolia și bradul balsamic. În partea estică a parcului se află castelul romantic și clădirile anexe, amenajate în același stil.

Perioada post-naționalizare și starea actuală

În 1949, domeniul a fost naționalizat, iar castelul a fost adaptat pentru funcțiuni economice și educaționale, fiind utilizat ca magazin, stație de mașini agricole, tabără de pionieri și centru de cercetare universitară. Mobilierul a fost distrus sau a dispărut, iar clădirea a suferit degradări majore. O imensă și valoroasă bibliotecă a fost arsă în curte…

În 1963, a devenit parte a Universității Babeș-Bolyai, găzduind Centrul de Cercetări Biologice și Geologice, iar din 1998, Centrul Regional Francofon. În 1999, a trecut în proprietatea universității.

Aspecte și dileme stilistice: Rundbogenstil, mauro-bizantin, Kubel sau eclectism romantic cu influențe orientale (Moorish/Oriental Revival)?

Castelul a fost ridicat în anul 1880, pe amplasamentul unei reședințe nobiliare datând din secolele al XVII–XVIII-lea. Pentru unii specialiști, este un monument remarcabil al arhitecturii romantice din Transilvania, caracterizat în principal de stilul Rundbogenstil, care evocă arhitectura Renașterii. Pentru alți specialiști (inclusiv autorii restaurării), stilul denumit ar fi mauro-bizantin, replicând parcă la o altă scară dilema de secol XX, mauro-florentin versus mediteraneean de sorginte americană. Cert este că acest edificiu reflectă în mod fidel tradițiile arhitecturale orientale ale sfârșitului de secol al XIX-lea, răspândite în special în sfera engleză, franceză și mai rar, dar cu exemple remarcabile, italiană.

Turlele în formă de bulbi de ceapă, pavilioanele poligonale, coronamentele și decorul medalioanelor de pe fațadă amintesc de stilul arhitectural al țărilor orientale. Structura clădirii are un plan pătrat, cu pavilioane octogonale atașate la colțuri, orientate către cele patru puncte cardinale. Are intrări pe toate laturile, în fața cărora se întinde o terasă cu parapet, accesibilă prin scări impunătoare, prevăzute cu parapet de piatră. Turnurile și fațada principală sunt accentuate de coronamente, iar ansamblul este încheiat de cinci turle în formă de bulbi, impresionante.

Interesant este că și în spațiul rusesc acest tip de turle au avut o prezență remarcabilă, denumite și „Sfere Kȗbel“ (în rusă, „Сфера Кубель“) sau simplu „Kȗbel“ (în rusă, „Кубель“), reprezentând o cupolă bulbiformă. Termenul „Kȗbel“ este folosit pentru a descrie o cupolă cu formă de bulb, de obicei construită peste o navă centrală, având patru coloane sau un pilon central. Acest tip de cupolă este definitoriu arhitecturii ruse, precum și a celorlalte țări slave din Europa de Est. În contextul arhitecturii ruse, Kȗbelul este un element distinctiv al stilului arhitectural, câteodată chiar identificat simplu ca „Arhitectura rusă“, și care a fost înglobat într-o varietate de stiluri, inclusiv în Baroc, Rococo și Neoclasicism.

Argumentația acestei forme în spațiul rusesc este însă frapantă (dacă nu chiar amuzantă).  Forma cupolei nu ar fi dată de bulbii de ceapă, ci de forma flăcării de la lumânare, dându-i o ținută creștin-ortodoxă pravoslavnică, refuzând cu cerbicie orice formă de a accepta preluarea stilistică din spațiul oriental-indian.

Castelul din Rochetta Mattei, Grizzana Morandi, Italia regiunea
Bologna, proiectat la 1850 de către contele Cesare Mattei

Si totuși, care este filiația stilistică a acestui monument de arhitectură? Orientul reinterpretat, nu autentic

Cred că ar trebui să căutăm ceva mai devreme, către 1815, când arhitectul John Nash realizează pentru regele George al IV-lea extinderea Pavilionului Regal din Brighton într-un stil denumit Indo-Saracenic, cunoscut și ca Exotic Revival (Regency). Acest tip de arhitectură, care prelucrează și interpretează influențe din India mogulă, va face prozeliți pe continent, fiind agreat mai ales de către familiile nobiliare ale continentului în programe ale resedințelor de vară sau a castelelor de vânătoare, într-o arhitectură „fantasy aristocratică”, unde orientul este reinterpretat, nu autentic.

Exemple absolut remarcabile regăsim și în Italia către sfârșitul secolului al XIX-lea, Castelul din Rochetta Mattei, Castelul Sanmmezzano, Castelul Voronțov din Crimeea, Sinagoga nouă din Berlin, dar și exemple (discrete) din spațiul german, în Austria și Bavaria, unde regăsim biserici baroce cu cupole de tip onion domes.

Atașamentul nobilimii maghiare față de aristocrația britanică fiind considerabil în epocă, mă face să cred că filiația stilistică a Castelului din Arcalia ar fi mult mai logic legată de Pavilionul Regal din Brighton și de tot ce respiră odată cu acesta. Mai mult decât atât, prezența unei grădini engleze (realizată și extinsă în două etape), justifică și susține această apartenență, fericită aș spune, fără nicio tangență cu Kȗbelul rusnac și deci nici cu vreun mauro-bizantin, aterizat din neant pe plaiurile transilvane.

Dar asta este doar o părere de a mea, știind clar că este imposibil (și inutil) de făcut o demarcație clară în pleiada bogată de stiluri eclectice, atât de secol XIX, cât și de secol XX, păstrând parcă misterul corolei de minuni al arhitecturii, consumând cu nesaț bucuria de a privi o lucrare de artă surprinzătoare prin exotismul său.

Royal Pavilion Brighton, arhitect John Nash