
Proiectul acestei case aflate în „Paradisul Verde” din Corbeanca a ținut cont, în afară de viziunea beneficiarilor, și de configurația parcelei, având drept rezultat un volum P+1E, liniar, cu funcțiuni orientate preponderent pe latura sudică și deschidere redusă către stradă.
Rezultatul este unul generos în privința terasei acoperite de la parter care subliniază, de altfel, relația importantă pe care casa o are cu grădina, după cum explică echipa: „Nivelul parterului integrează o terasă acoperită, cu o adâncime generoasă. Spațiul de zi este pus în relație directă cu grădina, cu o tranziție treptată și firească interior-exterior, asigurând spații calitative pentru locuire”. Pentru anveloparea casei s-a mers pe soluții sustenabile utilizându-se vată bazaltică și ventilarea fațadei la nivelul parterului. „Tâmplăria exterioară de aluminiu, cu sticlă tripan, contribuie la gestionarea consumului de energie”.


Mizând pe transparență și fluiditate spațială, interiorul separă pe axa parter-etaj, spațiile dedicate cuplului de beneficiari și, respectiv, copiilor adolescenți. La parter regăsim, astfel, într-un plan deschis, livingul, aflat în relație vizuală directă cu diningul și cu bucătăria, „articulat cu acestea din urmă prin intermediul mobilierului și prin șemineul suspendat, cu deschidere pe patru laturi”.


Zona matrimonială este poziționată tot la parter, iar etajul este destinat copiilor, aici fiind amplasate o zonă de zi secundară și cele două dormitoare plus spațiile anexe. Separarea „a fost determinantă în rezolvarea zonei de acces – cu nodul de scară în imediata proximitate a accesului”. La interior, mobilierul custom-made și placările decorative se află în consonanță cu discursul arhitectural general, „generând spații bine conturate, cu depozitări integrate la fața placărilor, uși tip filo muro și accente de placări de sticlă pentru accentuarea reflexiilor, a transparenței spațiului și amplificarea vizuală a acestuia”. Casa este un exemplu bine echilibrat de estetică și funcționalitate.


Plan parter

Plan etaj
