






Aflat într-o zonă rurală, între lacul Garda și orașul Verona, proiectul transformă un cătun abandonat într-un resort contemporan, oferind un exemplu de recuperare a unui tip de sit întâlnit des pe teritoriul italian și pledând pentru revitalizare sustenabilă în locul ridicării de construcții noi.
Dincolo de valorificarea volumelor neglijate, intervenția a urmărit un scop mai profund, acela de a răspunde nevoilor unei societăți din ce în ce mai impersonale și alienate prin recuperarea dimensiunii umane prezente în structurile vechi, punând accent pe atmosferă și pe moștenirea materială. Utilizând mijloace și intervenții minimale, arhitecții au generat o succesiune de spații a căror expresivitate rezultă din contopirea vechiului cu noul.


Două principii majore au ghidat proiectul. În primul rând – conservarea integrală a structurilor existente, menținând urmele suferite în timp și caracterul evocator și, apoi, inserția bine calibrată, chirurgicală, a elementelor necesare noii funcțiuni. Astfel, pentru a rezolva circulația interioară au fost introduse scări suspendate, cu un impact minim asupra existentului, iar la nivel de materiale, betonul amprentat și piatra de origine locală au fost folosite pentru construirea unei mici extensii, care apare ca o continuare firească a ansamblului.

În spațiile de cazare, obiectele contemporane, de o simplitate aproape austeră, își găsesc locul cu naturalețe în cadrul istoric, mizând pe imperfecțiunea materialității pentru a-și reflecta împrejurimile. În cadrul dormitoarelor, lemnul texturat este folosit pentru blatul și tăblia patului, în deplin acord cu caracterul rustic al plafoanelor recondiționate cu grinzi aparente, iar băile devin spații expresive prin introducerea suprafețelor rugoase de piatră. Atât în interior, cât și la exterior, inserțiile metalice păstrează un aspect intenționat neuniform, evocând vechimea locului și transformările inerente trecerii timpului.





