Cum îmblânzești un monument abandonat pentru arta lui Ștefan Câlția
Când echipa care pregătea expoziția lui Ștefan Câlția a intrat pentru prima dată în fosta școală pedagogică a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu, nimeni nu știa cum ar putea spațiul să devină un parcurs expozițional. Unele tavane erau prăbușite, sălile nu aveau geamuri, iar pe jos era pământ în loc de pardoseli. Părea imposibil ca, în câteva luni, acest monument istoric, abandonat de 16 ani, să poată găzdui cea mai amplă expoziție dedicată pictorului. Astăzi, arhitecți, restauratori și coordonatori de producție tocmai au încheiat un proces de amenajare prin care au readus locul la viață.
Expoziția Transilvania | Extravaganza reunește 130 de lucrări din diferite perioade ale carierei lui Ștefan Câlția și poate fi vizitată între 19 iunie și 16 august.
De ce acest spațiu
Căutarea a început în august 2025, după ce Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep au decis să facă proiectul împreună, la invitația Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu, și în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal. Criteriile erau clare: un spațiu în Sibiu, cu peste 600 de metri pătrați, care să poată fi folosit integral, să susțină peste 80 de lucrări și să servească conceptului curatorial gândit de criticul și istoricul de artă Liviana Dan – Câlția ca paznic al Transilvaniei, artist care lucrează cu termeni ca libertatea, adevărul, sufletul și memoria colectivă și pentru care arhitectura și patrimoniul nu sunt doar teme de pictură, ci și angajamente practice. De ani buni, alături de fundația care îi poartă numele, pictorul se implică în protejarea și restaurarea clădirilor istorice din Transilvania, în special din Șona, satul copilăriei sale.
Ansamblul Ursulinelor a bifat toate criteriile: amploare, semnificație istorică, calitate arhitecturală. Construit în 1474 și transformat în secolul al XVIII-lea în centru educațional al ordinului Ursulinelor, ansamblul a funcționat ca liceu pedagogic până în 2010, după care a intrat într-o degradare lentă, fiind folosit sporadic și parțial pentru evenimente și ateliere de artiști.
„Dacă e să fiu sinceră, m-am speriat”, spune Eliza Yokina, arhitecta expoziției. „Ne uitam la spațiul ăsta și încercam să ne imaginăm că vom reuși și va fi bine, dar nimeni nu era super încântat. Am văzut cu toții cât de mult efort trebuie făcut ca să-l aduci într-o stare acceptabilă.”
Primum non nocere
Mai întâi, a fost nevoie de documente care să permită o intervenție minimală. Arhitecții Eliza Yokina și Cosmin Pavel au propus soluțiile de amenajare, iar Direcția Județeană de Cultură le-a analizat timp de aproximativ o lună, după care actele au fost emise.
Principiul fundamental al intervenției într-un monument istoric e „primum non nocere”: înainte de toate, să nu strici. Urmează reversibilitatea (tot ce introduci trebuie să poată fi scos fără urmă) și lizibilitatea: materialele noi trebuie să fie vizibil diferite de cele vechi, astfel încât generațiile ulterioare să știe ce e original și ce e intervenție.
În practică, asta a însemnat că pe pereți s-a aplicat doar lapte de var hidraulic, nu tencuieli grele. Că pardoselile lipsă au fost reconstruite pe un caroiaj de lemn flotant, demontabil și detașat de pereți. Că straturile de tencuială veche nu au fost atinse, pentru că sub ele pot exista chenare pictate, vizibile deja în unele camere. Că instalația electrică a fost introdusă pe șanțurile existente în clădire.
„Fiind o clădire veche care mai are nevoie de cercetare, orice parte poate să vină cu un plus de informație dacă ești foarte atent”, spune Diana Iabrașu, directoarea de producție pentru amenajarea expoziției. „Straturile de zugrăveală, culorile, rețetele, diferitele tencuieli istorice cu materiale naturale, anumite trasee, cărămizile, spoliile – adică pietre luate dintr-o parte și refolosite în alta – sunt urme din evoluția clădirii.”
Amenajarea și restaurarea
În a doua săptămână din aprilie, două procese paralele au început simultan în clădire.
La parter, Diana Iabrașu a coordonat de dimineața până seara pregătirea spațiului. O echipă de constructori din Sibiu s-a ocupat de desprăfuire, tencuieli, zugrăveli minimale și mici integrări cromatice, înlocuirea geamurilor sparte și construirea pardoselilor lipsă. O echipă de electricieni a tras instalația de la zero, pe șanțurile existente, iar specialiști în securitate au montat sistemul de supraveghere necesar pentru protejarea lucrărilor de artă.
Acolo unde pardoseala cobora cu un metru față de pragul ușii, s-au construit poduri de trecere. Mai multe mostre de graffiti au fost acoperite cu var, în timp ce altele au fost păstrate ca martori ai trecerii timpului prin clădire. Panourile de expunere au fost amplasate la aproximativ 30 de centimetri de pereți și 40 de centimetri de pardoseală.
Din 4 mai, a doua echipă formată din doi constructori (inginerii Bogdan și Mihai Neamțu din Iași, care au lucrat și la expozițiile lui Câlția din Chișinău, Iași și Londra) a venit să instaleze infrastructura expozițională: panourile și instalațiile pe care vor sta lucrările. Nicio lucrare nu vine pusă direct pe perete.
„Nu am intervenit deloc în structura monumentului istoric”, spune Mihaela Irimescu, care supervizează procesul de producție din partea Asociației Galeria Artep. „Ne-am apropiat cu foarte mult respect față de el și am încercat să-l păstrăm exact așa cum este, pentru ca fiecare vizitator să înțeleagă ce este acel spațiu, care e structura lui și de ce este monument istoric.”
În paralel, pe acoperiș, Ambulanța pentru Monumente (organizația care de zece ani restaurează monumente istorice cu voluntari) a lucrat la șarpantă. La început, au găsit în pod peste 150 de metri cubi de moloz, o cantitate mult mai mare decât estimaseră. A trebuit să fie scos manual, cu spatule și mistrii, pentru că în el se aflau artefacte istorice: cahle glazurate datate între 1600 și mijlocul secolului al XVII-lea, o pictură pe pânză cu un portret de femeie neidentificat, o firmă de croitor din 1801, un rozariu, fragmente textile, corespondență. Studenți la arheologie și istorie au lucrat alături de echipă pentru identificarea și salvarea pieselor.
Elementele de șarpantă putrezite la capete au fost operate: tăiate, completate cu lemn nou uscat, fixate cu buloane vizibile. Învelitoarea deteriorată (țiglă industrială din anii ’90, de calitate slabă) a fost înlocuită cu țiglă veche manuală, colectată de la peste 30 de localnici din satele din jurul Sibiului și până la Brașov. „Dacă în secolul XVI Sibiul era numit orașul alb, pentru că avea foarte multă zugrăveală albă, în momentul de față putem să-i spunem orașul roșu – jumătate dintr-o fațadă e roșie, din cauza țiglei industriale”, spune Eugen Vaida, arhitect și președinte al Ambulanței pentru Monumente.
Șarpanta găzduiește și o expoziție aniversară a Ambulanței pentru Monumente, un manifest pentru deschiderea acestor spații către public, de obicei invizibile. „Șarpantele corespund unui stil de arhitectură, exact cum avem stucatură barocă sau ferestre baroce, și oamenii nu prea știu multe despre ele”, spune Vaida; expoziția, organizată integral de voluntari, reunește artefacte descoperite în moloz, obiecte și echipamente de lucru, precum și lucrările celor zece Ambulanțe regionale din zece ani de intervenții.
Pe lângă Ambulanța pentru Monumente, proiectul expoziției a strâns mai multe energii și resurse vitale. De exemplu, unul dintre colecționarii lucrărilor lui Ștefan Câlția, Marius Cosoroabă, s-a implicat în refacerea unei părți din instalația electrică și în asigurarea alimentării de rezervă, aducând companii specializate care au contribuit cu expertiză tehnică. Dedeman, prezent în numeroase proiecte majore ale artistului, a susținut procesul de amenajare. Riello UPS, Energen, Kronospan, Caparol, Evoluce și Strabag s-au alăturat și ei demersului.
Spațiul și lucrările în dialog
Pentru Liviana Dan și Eliza Yokina, cea mai dificilă întrebare a fost una estetică: cum echilibrezi un loc cu o prezență arhitecturală puternică cu lucrările elegante ale lui Ștefan Câlția, fără ca primul să o domine pe a doua?
A fost necesară „o îmblânzire a spațiului”, spune Dan, „pentru ca lucrările să nu fie agresate, să se respecte confortul pe care îl cer și eleganța și modernitatea lor spirituală”. Astfel, cărămida a fost dată cu lapte de var translucid, ca să nu iasă în evidență în preajma lucrărilor. Iluminatul se concentrează pe expoziție, nu pe arhitectură, deși există și momente în care lumina scoate în evidență spațiul, acolo unde lucrările sunt mai puțin prezente.
„Nu am vrut să vină spațiul să vorbească despre el, ci să fie un companion de parcurs”, spune Eliza Yokina. „Amenajarea te conduce și îți îmbrățișează experiența; nu este ceva ce ești obligat să observi, ea se integrează firesc și intim în parcurs și în discursul curatorial. Întreaga expoziție trăiește într-un spațiu care vine și o protejează, o susține în zbor.”
În selectarea lucrărilor, curatoarea Liviana Dan a pornit de la același principiu al grijii care îl definește pe Câlția, respectând felul în care lucrările sale au fost expuse anterior în muzeele din România și în galeria Garrison Chapel a Fundației Regelui Charles din Londra: „Am vrut să găsim o stare pentru lucrările lui, care vin de la un artist interesat să refacă spațiul și să lase lumii o impresie caldă și bună, indiferent de ceea ce se întâmplă real în momentul respectiv.”
Parcursul pornește de la marginea pădurii și a satului, locul central în opera lui Ștefan Câlția, și înaintează treptat spre interior: spre oamenii satului, spre profesiile și peisajele lui, spre păsări și zbor, spre atmosfera domestică a vaselor și a florilor. De acolo, vizitatorul trece prin lumea fantastică a artistului – nu surrealism, spune Liviana Dan, ci imaginația specifică a oamenilor care au trăit la țară în Transilvania, cu poveștile și miturile ei – și ajunge, în final, în lumea circului și a teatrului.
Ce rămâne
Pe 19 iunie, deschiderea expoziției Transilvania | Extravaganza a adus publicul într-un loc emblematic pentru Sibiu, unde mulți își recunosc propriile istorii: unii au părinți care au învățat în fostul liceu pedagogic, alții au crescut chiar pe coridoarele lui, iar alții au intrat chiar în timp ce echipele lucrau la acoperiș, curioși să revadă fostul laborator de biologie.
„Clădirea în sine e un activator de memorie”, spune Diana Iabrașu, directoarea de producție, care speră ca expoziția să nască și un dialog amplu despre restaurare. „Sper să coaguleze forțe care să ia în calcul folosirea acestor spații la intersecția dintre arte și să nască o asumare mai mare din partea autorităților, partenerilor, antreprenorilor, cercetătorilor, creatorilor și a celor care ar putea veni împreună într-un astfel de demers pentru a reda aceste locuri înapoi comunității. E un proces transformator care merită împlinit. Patrimoniul este mereu generator de emoție.”
Întregul proces de producție poate deveni, spune Mihaela Irimescu, un exemplu de bună practică de cum poți să intervii într-un spațiu care e în tranziție: nici restaurat, nici complet abandonat. „Intenția noastră a fost să existe o relație între spațiu și structurile construite de noi. Când spun bune practici, mă refer la: Cum poți să asociezi o intervenție extrem de contemporană într-un spațiu pe care să nu-l agresezi în niciun fel?”
Intervențiile realizate pentru expoziție vor rămâne în clădire, ca primă treaptă dintr-un proces îndelungat de amenajare și restaurare pe care Asociația Brukenthal von Studio, care din acest an administrează spațiul, vrea să-l continue. Scopul este să transforme fosta mănăstire într-un hub cultural: ateliere de creație pentru adulți și copii, spații de lucru pentru artiști, concerte și alte evenimente, alături de Festivalul Internațional de Artă Contemporană din Sibiu, pe care asociația îl organizează în clădire din 2024. Orașul duce lipsă de spații culturale independente, iar fosta mănăstire – mare, centrală, cu o arhitectură remarcabilă – ar umple acest gol. Prin amploarea ei, expoziția Transilvania | Extravaganza poate deveni un catalizator pentru autorități și sponsori care să susțină demersul și continuarea intervențiilor. Hubul „ar revitaliza domeniul artistic”, spune președintele asociației, Ilie Mitrea, „ar atrage mai mulți vizitatori și ar aduce un bine întregii comunități”.
Expoziția Transilvania | Extravaganza poate fi vizitată la Mănăstirea Ursulinelor (str. General Magheru 34-36, Sibiu) în perioada 19 iunie – 16 august 2026. Biletele sunt disponibile pe Eventbook. Veniturile obținute din vânzarea acestora vor susține activitatea Ambulanței pentru Monumente.
