Situată pe malul râului Sázava, noua construcție – o structură ușoară din lemn – înlocuiește o veche cabană, distrusă într-un incendiu, fiind ridicată pe același soclu de piatră, singurul element care a supraviețuit dezastrului. Oferind protecție împotriva elementelor, acesta oferă o bază solidă și un sentiment de perspectivă – atât imediată, asupra râului, cât și asupra permanenței naturii, în contrast cu ritmul grăbit al vieții urbane.

Cadrul din lemn este placat, în exterior, cu scânduri arse de larice, ca o amintire a vechii structuri, care integrează discret cabana în peisaj, iar, în interior, cu panouri de molid, ce creează o atmosferă caldă, de „bârlog” intim. Acoperișul din tablă metalică rezistentă la apă protejează interiorul pe timp de ploaie, menținând unitatea paletei cromatice a exteriorului.

Înăuntru, zona de zi este neașteptat de generoasă, lucru posibil prin reducerea la minimum a zonei de noapte amenajate în supantă, care devine strict funcțională. Astfel, open space-ul se înalță pe întreaga înălțime a cabanei și realizează legătura dintre râu, spre care se deschide prin vitraje generoase, și stâncile din spatele proprietății.

O serie de elemente din metal negru, precum soba pe lemne sau scara interioară, organizează spațiul și continuă tema fațadei carbonizate, atât prin culoare, cât și prin „apropierea” de foc. Pardoseala durabilă din linoleum natural realizează o trecere fluidă între interior și terasa exterioară longitudinală, ce permite contemplarea neîntreruptă a râului. Terasa poate fi închisă cu un oblon pliabil atunci când cabana nu este ocupată, sau pentru a proteja de lumina puternică a soarelui, transformând construcția într-o „cutie” opacă, impenetrabilă.

Cu excepția electricității, cabana este autosuficientă. Un puț de pe proprietate asigură alimentarea cu apă, iar apele menajere sunt colectate într-un rezervor integrat în soclu. În funcție de condițiile meteo, încălzirea poate fi suplimentată prin radiatoare electrice.

Secțiune

Plan parter

Plan supantă

 

Proiect: Cabană; Amplasament: Prosečnice, Republica Cehă; Suprafața construită: 69 mp; Suprafața utilă: 78 mp; Arhitectură: Mimosa Architects; Echipa: Petr Moráček, Jana Zoubková, Pavel Matyska, Dalibor Pospíšil; Finalizat: 2025