Datând din secolul al XIII-lea, perioada în care a fost fondat orașul Reutlingen, casele înșiruite de pe Oberamteistraße, unele dintre cele mai vechi construcții de acest tip din sudul Germaniei, au făcut, în 2017, obiectul unei competiții de arhitectură pentru reabilitarea și integrarea lor într-un nou complex muzeal. Proiectul câștigător, semnat de biroul wulf architekten, din Stüttgart, conferă vechilor structuri un caracter dual – în același timp muzeu și exponat – și le adaugă un volum nou, ce reinterpretează tipologia istorică printr-o structură de lemn acoperită în întregime cu țigle de sticlă.

Volumul nou construit se ridică pe locul ocupat odinioară de o altă casă istorică ce făcea parte din ansamblu, dar care a fost demolată în 1972, supraviețuind doar pivnița bine conservată. Refuzând simpla reconstituire, arhitecții au apelat la un limbaj contemporan și la o abordare sustenabilă low-tech pentru a reîntregi șirul de case, completând peisajul urban al străzii și marcând continuitatea ansamblului în timp.

La nivel funcțional, noua clădire facilitează accesul către construcțiile istorice și oferă un spațiu pentru organizarea de evenimente. Structura sa constă într-o rețea de grinzi din lemn care consolidează ansamblul și reface volumetria pierdută a clădirii demolate. Acoperișul și fațadele sunt placate în întregime cu țigle din sticlă turnată. În funcție de condițiile atmosferice și de iluminat, structura de lemn din spatele învelișului devine mai mult sau mai puțin vizibilă, iar clădirea capătă un aspect diafan și iridescent, ca o fantasmă ce evocă memoria casei de piatră ce ocupa în trecut locul. La rândul său, interiorul, perceput prin noua anvelopă, apare difuz, asemenea unei amintiri îndepărtate. Astfel, clădirea oscilează între prezență și absență, între realitate și memorie, invitând vizitatorii să interacționeze cu istoria stratificată a locului și să continue ei înșiși narațiunea.

Proiectul a fost conceput în spiritul economiei circulare, respectând principiile de sustenabilitate și design „Cradle to Cradle” (C2C). Structura portantă din lemn, cu un grad ridicat de complexitate, a fost dezvoltată prin metode parametrice. Constând în trei straturi alcătuite din elemente de lemn dispuse diagonal și orizontal, care se suprapun și a căror densitate scade treptat, ea susține acoperișul care protejează pivnița istorică de intemperii. La nivelul acestuia, toate țiglele din sticlă au fost fixate mecanic cu ajutorul unor distanțiere din lemn de stejar și acoperite, pe partea interioară, cu un lac de protecție care previne căderea fragmentelor în cazul spargerii sticlei. Fiecare țiglă poate fi înlocuită individual.

Noua clădire nu necesită izolație termică sau aer condiționat, anvelopa asigurând captarea căldurii solare pe timpul iernii și prevenind supraîncălzirea în perioada verii prin rosturile deschise dintre straturile suprapuse de țigle din sticlă. Utilizarea betonului a fost, în general, evitată, fiind limitată strict la situațiile în care a fost necesar din punct de vedere structural. Pentru a pune în valoare forma abstractă a noii clădiri fără a-i diminua impactul vizual, sistemele de scurgere și colectare a apelor pluviale au fost integrate în interior.