
Recuperarea unui monument începe înaintea restaurării propriu-zise: prin reintroducerea lui într-o memorie comună, într-un peisaj și într-o rețea de sensuri. La Ciacova, în câmpia joasă a Banatului, acest proces are în centru cula medievală, un turn de apărare din secolul al XIV-lea, rămas multă vreme izolat de oraș și redus la funcția tehnică de rezervor de apă. Pentru arhitectul Bogdan Demetrescu, intervenția s-a materializat dincolo de consolidarea obiectului istoric, prin refacerea relației sale cu Piața Cetății, cu fostul braț al Timișului și cu comunitatea care îl poate privi din nou ca reper.
Anda Zota: Cula din Ciacova este un monument important, dar încă puțin cunoscut. Cum a început relația voastră cu acest loc?
Bogdan Demetrescu: Am început să studiem cula cu mai mult timp în urmă, în cadrul Facultății de Arhitectură din Timișoara, prin proiecte realizate împreună cu studenții. Ne interesa patrimoniul construit în relație cu patrimoniul natural. Banatul are un peisaj profund antropizat: în urmă cu trei sute de ani era un teritoriu al meandrelor, mlaștinilor și pădurilor, sistematizat treptat prin regularizări și asanări. Cula este unul dintre puținii martori care au traversat aproape șapte secole din istoria acestei regiuni. Atunci, monumentul era abandonat și folosit drept rezervorul de apă al comunei din apropiere. Era un caz aproape emblematic pentru un obiect de patrimoniu rămas captiv într-o funcțiune strict tehnică, în timp ce comunitatea se desprinsese de identitatea lui. Am încercat să îl readucem în discuție prin lucrări de master, disertații și diplome, sperând să activăm interesul administrației.
Schimbarea a venit în jurul anului 2015, când Ciacova a obținut finanțare pentru refacerea infrastructurii de apă și canalizare, ceea ce a reprezentat șansa majoră a culei. Rezervorul din turn nu mai era necesar și a apărut întrebarea esențială: ce facem cu monumentul? Administrația a înțeles că merită valorificat, iar noi am format o echipă multidisciplinară și am început să definim proiectul. De la început, nu am privit doar turnul, ci recuperarea patrimoniului din Ciacova în ansamblu: cula, Piața Cetății și peisajul natural din proximitate. Din această strategie s-au desprins mai multe proiecte, fiecare cu propriul parcurs.
Anda Zota: Așadar, proiectul a început nu de la un obiect izolat, ci de la un sistem de relații. Cum s-au succedat etapele?
Bogdan Demetrescu: Am început cu cercetarea și documentarea, apoi am elaborat faza DALI, pe baza căreia a fost obținută finanțarea europeană. După aceea a urmat o perioadă de stagnare, iar proiectarea tehnică și execuția au fost contractate împreună. În această etapă nu am mai fost implicați direct ca proiectanți ai culei, deși am continuat proiectul pentru Piața Cetății și am rămas în contact cu procesul, pentru că noi formulasem strategia generală. Astăzi, lucrările la turn și la piață sunt finalizate și recepționate.
Ne aflăm în etapa de valorificare: încercăm să readucem în culă cât mai multe dintre artefactele descoperite in situ, aflate acum în custodia Muzeului Național al Banatului și a Universității de Vest din Timișoara, spre exemplu. Următoarea etapă ar trebui să privească renaturarea brațului Timișului și valorificarea conținutului arheologic din jur. Este un proiect care se construiește în timp. Încă de la început, împreună cu peisagiștii, am explicat administrației și finanțatorilor că o asemenea intervenție nu poate fi realizată dintr-o singură mișcare.
Anda Zota: Ați folosit încă din 2015 noțiunea de „peisaj cultural”. Ce înseamnă ea aici, concret?
Bogdan Demetrescu: Este greu de comprimat într-o definiție peisajul cultural al Timișului și al întregului sistem hidrografic din vestul țării. Dezvoltarea teritoriului în ultimele trei secole a fost determinată de rețeaua de ape, transformată prin regularizare și asanare. Noi studiem de peste douăzeci de ani această rețea. Unul dintre vechile brațe ale râului se numește astăzi Timișul Mort și trece chiar pe lângă culă. De-a lungul Timișului, de la izvoare până la vărsarea în Dunăre, în Serbia, se succed numeroase situri arheologice, între care aș aminti situl neolitic de la Parța. Înainte ca Bega să existe în forma actuală, Timișul era principalul râu al regiunii și concentra așezările umane. În limbaj contemporan, am spune că era un coridor verde-albastru.
Ciacova se află la intersecția acestui coridor natural cu un ax perpendicular format din drumuri comerciale foarte vechi, unele datând din perioada romană, care traversează vestul țării de la nord la sud și continuă spre Serbia și Belgrad. În ultimele trei sute de ani, localitatea și-a consolidat poziția ca târg important, la aproximativ treizeci de kilometri de Timișoara, funcționând ca o balama între Timișoara și Vârșeț. Din suprapunerea acestor straturi (apa, drumurile, așezările, comerțul și monumentele) rezultă peisajul cultural despre care vorbim, chiar dacă el nu este încă recunoscut formal ca atare.
Anda Zota: Să revenim la turn. În ce stare se afla când a început proiectul?
Bogdan Demetrescu: Cula are o structură surprinzător de sănătoasă; altfel nu ar fi rezistat aproape șapte sute de ani. Este construită în principal din cărămidă, iar prima sa datare este din 1394. Totuși, starea nu era bună. În partea superioară fusese introdus un rezervor din beton, care se comporta ca un pendul în timpul seismelor bănățene. Acestea sunt seisme de suprafață și, chiar dacă nu au intensitatea celor din zona Vrancea, pot produce probleme serioase structurilor din zidărie. După cutremurele din 1991 și 1995, turnul prezenta deficiențe structurale importante. Între 1998 și 2000 s-a intervenit de urgență cu consolidări din beton, soluții inginerești, nereversibile, care au afectat într-o anumită măsură substanța istorică. Dar ele au menținut turnul în picioare încă două decenii și au făcut posibilă restaurarea de astăzi. În zidărie se păstrează urme de ghiulele, semne ale atacurilor traversate în diferite epoci. Cula a trecut prin perioada medievală, prin ocupația otomană a Banatului, prin administrațiile habsburgică și maghiară și apoi prin administrația românească. Tocmai această continuitate ne-a atras: este un martor tăcut, dar foarte concret, al succesiunii istorice.
Anda Zota: Cât de mult a fost transformată de aceste administrații succesive?
Bogdan Demetrescu: Mult mai puțin decât ne-am fi așteptat. Fiind o construcție masivă, era dificil de modificat substanțial. Cea mai importantă schimbare a privit accesul. Inițial, intrarea se afla la primul nivel; ulterior, aceasta a fost eliminată și accesul s-a făcut de la cota terenului. Prin proiect, accesul originar a fost readus în discuție. În rest, cercetările arată că fiecare administrație a păstrat turnul ca element identitar. Locuințele din jur au fost modificate, demolate și reconstruite, iar morfologia urbană s-a schimbat radical. Cula a rămas însă reperul constant. Trebuie privită și într-o rețea mai largă de turnuri. Astăzi s-au păstrat în principal cele de la Ciacova și Vârșeț, aflate la puțin peste treizeci de kilometri unul de celălalt. Probabil funcționau vizual, ca elemente ale unui sistem de semnalizare și orientare în teritoriu. Această funcție de reper poate explica, cel puțin în parte, păstrarea formei sale.
Anda Zota: Cum ați reconstruit relația dintre culă, cetatea medievală și orașul actual?
Bogdan Demetrescu: În 2015 am realizat, împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, o serie de investigații geofizice în proximitatea turnului. Ne bazam pe cercetările anterioare ale Muzeului Banatului și ale universității, dar voiam să înțelegem mai precis ce se află în subteran. Împreună cu arheologul Alex Hegyi și prof. univ. dr. Petru Urdea de la UVT am identificat urmele mai multor locuințe și am putut clarifica ipotezele formulate de arheologi în anii 1970–1980 cu privire la amprenta cetății medievale. Apoi am încercat să conectăm această amprentă cu Piața Cetății, configurată în secolul al XVIII-lea. Am propus trasee care leagă diferitele obiective, iar cula devine punctul final al parcursului: urci la peste douăzeci de metri și poți citi de sus întregul peisaj al localității. Turnul nu este doar un obiect restaurat, ci un instrument de orientare și de înțelegere a orașului.
Anda Zota: Piața Cetății este acum finalizată. Ce mai lipsește pentru ca această lectură să devină completă?
Bogdan Demetrescu: Lucrările la piață și la culă au pornit din aceeași strategie, deși au avut finanțări, etape și ritmuri diferite. Acum ambele sunt încheiate și pot constitui începutul traseului pe care l-am imaginat. Mai trebuie dezvoltată componenta de valorificare a descoperirilor arheologice și, ideal, restaurat brațul Timișului Mort. Fără apă și fără arheologie, lectura rămâne parțială. Proiectul nu se încheie odată cu restaurarea zidurilor; continuă prin felul în care monumentul este reintegrat în geografia și memoria locală.
Anda Zota: Ce obiecte pot transforma această memorie într-o experiență accesibilă publicului?
Bogdan Demetrescu: A fost descoperită multă ceramică și o diversitate de obiecte legate de viața unui târg important. Unele dintre cele mai surprinzătoare sunt patinele cu lame din os. Ele arată că brațul numit astăzi Timișul Mort, activ în urmă cu două sute de ani, nu era doar infrastructură naturală sau defensivă, ci și un loc al vieții cotidiene, folosit iarna pentru agrement. Mi se pare important ca asemenea obiecte să revină în culă. Ele pot schimba percepția asupra monumentului: dintr-un turn izolat și solemn, într-un loc capabil să vorbească despre comerț, apărare, deplasare, joc și despre comunitățile care au locuit aici. Restaurarea devine cu adevărat relevantă atunci când reconstruiește nu doar materia, ci și relațiile care au dat sens locului.







