Proiectul Son Martorell reprezintă restaurarea unei locuințe rurale istorice de pe insula Menorca, construită în 1886 și situată în cadrul unui „lloc” – gospodărie tradițională tipică insulei, cu o arhitectură profund ancorată în peisajul și tradițiile constructive locale. Neglijată timp de mulți ani, aceasta a fost readusă la viață printr-o abordare contemporană, în spiritul unui profund respect față de istoria sa stratificată, urmele transformărilor suferite în timp și relația durabilă cu teritoriul înconjurător.

Piatra Marès, specifică Insulelor Baleare, și argila, sunt principalele materiale folosite la construcția casei, deservită de o anexă folosită în trecut pentru adăpostirea animalelor și înconjurată de un peisaj definit de prezența abundentă a vegetației autohtone și structurat prin ziduri de piatră fără mortar și o rețea de poteci. Intervențiile succesive au dus, în timp, la divizarea internă a clădirii în două unități independente, alterând profund configurația inițială și fragmentând ansamblul odată armonios. Prin urmare, proiectul a pornit de la dorința de a restabili vechea legătură dintre arhitectură, peisaj și memorie, abordând intervenția nu ca pe un gest izolat, ci ca parte a unui teritoriu modelat lent de-a lungul timpului.

Restaurarea a însemnat, aici, un proces atent de eliminare și recuperare, în cadrul căruia elementele degradate sau nenecesare – precum pereții despărțitori introduși în cadrul intervențiilor anterioare sau acoperișurile și planșeele degradate – au fost îndepărtate, rămânând ceea ce arhitecții au numit o „ruină utilă”: o bază spațială și materială stabilă, capabilă să susțină un nou strat de locuire, cu elementele necesare confortului contemporan.

Analiza detaliată a zidăriei existente a dictat un proces de curățare selectivă, menit să scoată la iveală – acolo unde a fost posibil – piatra Marès originală. În porțiunile deteriorate, unde recuperarea nu a fost posibilă, s-au utilizat mortare pe bază de var și placări, asigurând astfel continuitatea materială. Vechile podele au fost înlocuite cu suprafețe de beton lustruit, la parter, și plăci de teracotă la etaj și în cadrul anexei.

Noile intervenții nu intră în competiție cu fondul construit existent, ci interacționează cu acesta printr-o serie de gesturi caracterizate deopotrivă de precizie și lejeritate. Zona de intrare este definită de un gol pe dublă înălțime, care devine nucleul proiectului și organizează circulația prin conectarea fluidă a diferitelor niveluri. O structură ușoară, integrând scara și pasarela ce asigură accesul la etaj, se desfășoară firesc în acest spațiu, însoțind zidul de piatră existent.

Deoarece proiectul se inspiră din logica vernaculară, unde clima și specificul local primează în fața formei, decizia arhitecților de a decupa noi goluri în zidărie are, în primul rând, rolul de a sublinia relația cu peisajul și de a aduce exteriorul în interior prin captarea luminii și încadrarea de priveliști către grădină. Tranzițiile dintre spațiile interioare, iau, la rândul lor, forma unor goluri, generând o succesiune continuă de încăperi. Spre sud, zonele principale de zi se deschid complet prin intermediul vitrajelor pe întreaga înălțime a camerelor. În schimb, la nord, spațiile tehnice sunt dispuse în spatele unei fațade retrase, unde deschiderile de dimensiuni mai mici acționează ca o barieră de protecție împotriva vânturilor puternice.

Plan parter

Plan etaj