Huanghe, Fluviul Galben, este considerat leagănul civilizației chineze. Noul muzeu, menit să marcheze și să exploreze atât crucialul rol cultural al curgerii de apă, cât și felul în care aceasta a modelat peisajul de-a lungul erelor, a făcut, în 2020 obiectul unei competiții internaționale de arhitectură. Proiectul câștigător, aparținând biroului german von Gerkan, Marg and Partners (gmp) propune un volum în același timp monumental și maleabil, cu un vast acoperiș verde, care urmează cursul șerpuitor al fluviului, formând o punte deopotrivă fizică și simbolică între natură și civilizație și marcând continuitatea dintre peisaj și arhitectură.

Situat în inima Parcului Cultural și Peisagistic al Fluviului Galben, muzeul apare ca o formă fluidă, percepută ca o continuare firească a reliefului deluros și conectând întisele spații verzi ce îl înconjoară într-un întreg coeziv. Structura poligonală urcă și coboară lin, traversând un curs de apă din parc. În interior, punctul de traversare este marcat de un atrium sculptural, inundat de lumină, care devine inima clădirii.

Conceput ca o extensie a parcului public, acoperișul verde cu poteci sinuoase este plantat cu specii endemice și dotat cu zone amenajate pentru picnic, precum și spații expoziționale și un teatru în aer liber. Linia ascendentă a acoperișului culminează într-un punct de belvedere situat la 40 m deasupra solului, unde vizitatorii se pot bucura de panorama asupra fluviului, la nord, și a orașului Zhengzhou, la sud.

Fațada de tip perete cortină, realizată din piatră naturală și definită de o puternică expresivitate plastică, a fost construită folosind un sistem modular de elemente prefabricate. Ritmul vertical dinamic evocă curgerea fluviului, iar ferestrele zvelte, corespunzătoare zonelor publice, asigură o iluminare naturală optimă a spațiilor expoziționale, în același timp protejându-le de razele directe. Trei deschideri largi, de dimensiuni diferite, amplasate în fațada nordică, fac trimitere la locuințele rupestre de pe malul Fluviului Galben, numite yaodong, și decupează perspective generoase asupra peisajului.

Poziționat pe latura sudică a clădirii, sub cel mai înalt punct al acoperișului, accesul principal ia forma unei deschideri vitrate, ce pare sculptată direct în volumul masiv. Caracterul monumental este susținut de placarea cu alamă în nuanțe de galben, care se continuă, apoi, în interior, unde, împreună cu pereții curbați ce amintesc de stânci erodate, și plafoanele cu tente de galben și reflexii subtile, îi ghidează pe vizitatori în incinta muzeului.