Premiul ex aequo al secțiunii „Arhitectură construită/Arhitectură și patrimoniu” al Anualei de Arhitectură 2024, acordat biroului de proiectare Polarh Design SRL, având ca autori pe prof. dr. arh. Virgiliu Polizu, arh. Ruxandra Căpățână și arh. Mircea Căpățână, se constituie într-o veritabilă invitație la reflecție. Distincția subliniază nu doar valoarea excepțională a restaurării, ci și relația profundă dintre arhitectură, arheologie și istoria artei – o relație deopotrivă delicată și esențială pentru cunoașterea patrimoniului construit.

Compararea imaginilor fațadei principale a Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, surprinse de-a lungul timpului, oferă o lectură fascinantă a transformărilor prin care a trecut acest monument. Trei ipostaze pe care eu le propun spre reflecție sunt deosebit de grăitoare: cea din 1937, publicată în Istoria Arhitecturii Românești de arh. Grigore Ionescu (p. 247); cea din 1976, reprodusă în lucrarea Reflexe gotice în arhitectura Moldovei de prof. dr. arh. Mira Dordea Voitec (fig. 82); și, în final, imaginea actuală, post-restaurare.

Evoluția acestor stadii vizuale demonstrează faptul că munca de restaurare este inseparabilă de cea arheologică, ambele constituind procese de descoperire a memoriei materiale și spirituale a locului. Dacă în 1937 frumusețea picturii exterioare era aproape insesizabilă, iar în 1976 deveneau vizibile primele fragmente ale stratului original, astăzi – datorită intervenției exemplare – putem contempla o imagine coerentă și spectaculoasă a decorului pictural al fațadei principale.

Prin această reconstituire subtilă, Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți, monument istoric, cod LMI SV-II-m-A-05581.01, transcende statutul de simplu monument istoric, devenind un reper fundamental al artei medievale moldovenești. Ea se afirmă ca un punct de plecare și jalon estetic pentru întreaga arhitectură ecleziastică ce va veni în următoarele veacuri, remarcabilă prin modul original de integrare a elementelor gotice vest-europene – utilizate discret, dar cu pregnanță vizuală – într-un ansamblu de factură bizantină profundă, emblematic pentru spiritualitatea și creativitatea Moldovei secolelor XV–XVI.

Fațada principală  așa cum apare în Istoria Arhitecturii Românești de arh. Grigore Ionescu 1937, pictura fațadei principale dispărută complet sub tencuială

Imaginea bisericii în Reflexe gotice în arhitectura Moldovei, fig 82 

Imaginea actuală a fațadei în urma restaurării

Deși o construcție de mici dimensiuni, Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuți  are niște valențe istorice, arhitecturale și artistice absolut remarcabile, acest lucru fiind dovedit din mai multe puncte de vedere.

Mai întâi, poate fi considerată practic primul  monument (păstrat) care reprezintă o nouă tipologie coerentă, închegată, originală, una dintre cele mai remarcabile mărturii ale patrimoniului spiritual și artistic al Moldovei medievale.  Sinteza originală privitoare la elementele arhitecturale și la principiile de construcție gotice este descrisă de Balș ca: ’’deși gotice, toate aceste elemente combinate pe un plan bizantin, formează un tot care nu poate fi numit gotic și mai puțin bizantin. Este o arhitectură nouă, o artă moldovenească’. Într-o altă opinie, austriacul bucovinean,  Joseph Lehner merge mai departe, sesizând chiar o politică religioasă și culturală a lui Ștefan cel Mare prin care a căutat un echilibru est-vest, folosind pretutindeni mâini gotice în construcțiile moldovenești.

Lucruri asemănătoare s-au  afirmat și de către alți specialiști austrieci în perioada ocupației austro-ungare a Bucovinei, menționând pe arhitectul Karl A. Romstorfer, ale cărui studii și cercetări sunt evident meritorii, urmând un curs corect din punct de vedere științific însă ale cărui „licențe stilistice” aplicate în cazul restaurărilor Bisericii Mânăstirii Putna, Mirăuți sau Sf. Gheorghe din Suceava ridică multe semne de intrebare. Pesemne că din acest punct de vedere, Biserica din Pătrăuți are șansa de a fi scăpat de intervenții  neavenite în genul la modă din perioada respectivă, cum e cazul lui Violet le Duc în Franța. Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuți devine astfel și mai valoroasă, având șansa de a fi fost restaurată într-o perioadă când aceste „dileme” stilistice au apus, reușindu-se o restaurare ce respectă toate principiile practicii profesionale.

Un al doilea detaliu important pe care îl sesizez ce vine din esența construcției, este ingeniozitatea inginerească, practic geometria descriptivă a sistemului de boltire al naosului. Este cunoscut faptul că este prima construcție cunoscută cu un sistem de boltire ingenios al naosulului supraînălțat, având o turlă ce ce se sprijină pe un sistem de 4 arcuri (așezate rotit la 45’ în plan – 4 trompe cilindrice), ale căror picioare se nasc din cheile de boltă ale primelor 4 arcuri mari. Pană la nivelul pandantivilor, triunghiurilor sferice (suportul tradițional al reprezentării celor 4 evangheliști) se respectă cu strictețe formula clasică bizantină. Biserica bizantină, se oprește însă la acest nivel și acoperă spațiul cu o boltă imensă, în funcție de dimensiunile bisericii. E clar că aici o turlă ar fi fort mult prea mare dacă ar fi fost generată de cercul cuprins într cei 4 pandantivi. Ceva trebuia făcut pentru a reduce deschiderea și a permite realizarea unei turle mai ușoare constructiv dar și mult mai suple estetic. Astfel, peste cheia de boltă a celor 4 arcuri, s-a realizat un sistem nou ale cărui influențele vin acum parcă din alte zone și mulți regăsesc această soluție venită chiar din lumea arabă filtrată prin otomani. Este cunoscut deja cazul faimos al sistemului de boltire al Mezquitei din Cordoba, preluat de către Guarino Guarini în Capella della Sacra Sindone (Capela giulgiului din Torino), într-o cu totul altă expresie, într-o arhitectură barocă.

Un scurt istoric și trăsături stilistice

Situată în localitatea Pătrăuți, județul Suceava, la mică distanță de Mănăstirea Dragomirna, această construcție se înscrie între cele mai valoroase edificii de cult întemeiate de domnitorul Ștefan cel Mare. Localitatea Pătrăuți este atestată documentar încă din epoca lui Alexandru cel Bun, tradiția locală indicând anul 1330 ca moment al întemeierii satului, atribuit unui anume Pătru. Biserica mănăstirii, actualul lăcaș de cult, a fost zidită în anul 1487, fiind prima ctitorie certă a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Piatra de temelie a fost sfințită la 13 iunie 1487, conform pisaniei în limba slavonă aflate deasupra portalului de intrare, unde se menționează:

„Io Ștefan Voievod, Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această mănăstire în numele Sfintei Cruci, în anul 6995 (1487), luna iunie, ziua 13.”

Edificiul a fost ridicat după bătălia de la Scheia, pe râul Siret, purtată împotriva trupelor ungurești conduse de Hroiot. Destinația inițială a mănăstirii era aceea de adăpost și îngrijire a ostașilor răniți în luptele pentru apărarea Cetății de Scaun a Sucevei, tradiție frecvent întâlnită în cadrul mănăstirilor moldovenești ale epocii.

Din punct de vedere arhitectural, biserica este cea mai mică dintre ctitoriile lui Ștefan cel Mare și singura destinată unei obști de maici. Construită din piatră brută, biserica respectă planul triconc, specific arhitecturii moldovenești medievale: altar cu o singură absidă, naos cu două abside laterale și turlă pe naos, precum și un pronaos pătrat. Elementele arhitecturale îmbină tradiția bizantină cu influențe gotice, vizibile la ancadramentele și portalurile în arc frânt, iar fațadele sunt decorate cu frize ceramice policrome, dispuse sub cornișă.

Pictura interioară a fost realizată în mare parte imediat după terminarea construcției, completată ulterior, în deceniul 1490–1500. Pictura exterioară, adăugată în jurul anului 1550, este păstrată fragmentar, incluzând scene din „Judecata de Apoi”. Cercetările istorico-artistice, printre care se remarcă ipoteza lui André Grabar, atribuie ansamblul pictural zugravului Gheorghios din Tricala (Tesalia), datorită limbajului vizual și inscripțiilor grecești identificate.

De o importanță excepțională este fresca din pronaos, intitulată „Cavalcada Sfintei Cruci” sau „Cavalcada Sfinților Militari”, unică în iconografia bizantină prin amploarea compoziției și semnificația sa politico-religioasă. Aceasta exprimă simbolic lupta creștinilor împotriva păgânătății otomane, fiind considerată o alegorie a misiunii divine a domnitorului moldovean.

Sursa foto: INP, https://patrimoniu.ro/ro/profiles/biserica-inaltarea-sfintei-cruci-din-patrauti

În ansamblu, pictura de la Pătrăuți marchează debutul programului iconografic specific stilului moldovenesc, care armonizează influențele bizantine, gotice și renascentiste.

În tabloul votiv, situat în naos, Ștefan cel Mare este înfățișat oferind macheta bisericii lui Iisus Hristos, prin mijlocirea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, considerat modelul sacru al suveranului creștin. Alături de domnitor sunt reprezentați soția sa, Maria Voichița, fiul Bogdan al III-lea și fiicele Maria și Ana.

Sursa foto: INP, https://patrimoniu.ro/ro/profiles/biserica-inaltarea-sfintei-cruci-din-patrauti

De-a lungul secolelor, mănăstirea a cunoscut perioade de prosperitate, dar și de declin. Invaziile tătarilor, turcilor și cazacilor au produs distrugeri repetate. În 1711, Episcopul de Rădăuți a încercat reînființarea mănăstirii, însă după anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1775), așezământul a fost secularizat, transformându-se în biserică parohială.

În secolele XVIII–XIX, s-au realizat diverse lucrări de restaurare, inclusiv construcția clopotniței cu influențe maramureșene și edificarea casei parohiale din piatră și cărămidă, cu trăsături arhitectonice occidentale. Ultima călugăriță a mănăstirii, maica Safta Bodnariu, a încetat din viață în 1814.

Sursa foto: INP, https://patrimoniu.ro/ro/profiles/biserica-inaltarea-sfintei-cruci-din-patrauti

Încercând să poziționăm această lucrare în contextul general istoric și stilistic, putem sesiza faptul că o analiză mai atentă a evoluției arhitecturii bisericești se poate răsfrânge, din păcate, doar asupra 24 de biserici păstrate din epoca lui Ștefan cel Mare. Acestea au fost caracterizate și organizate de către arh. Grigore Ionescu în 3 mari categorii, Biserica Sfintei Cruci din Pătrăuți înscriindu-se în cea de a doua categorie.[1]

  1. Biserici de plan dreptunghiular cu bolți semicilindrice unitare. Aici regăsim bisericile din Dolheștii Mari (înainte de 1481), Bălinești (1492-93), Volovăț (1500-1502).
  2. Biserici de plan trilobat, cu turlă pe naos și acoperiș fragmentat. Aici regăsim în primul rând biserica din Pătrăuți (1487), Mișlăuți (1487), Voroneț (1488) Sf. Ilie din Suceava (1488), Sf. Ioan din Vaslui (1490), Precista din Bacău (1490), Sf. Nicolae Domnesc din Iași (1491-92), Sf. Gheorghe din Hârlău (1492), Sf. Nicolae din Dorohoi (1495), Sf. Nicolae din Popăuți- Botoșani (1496), Biserica fostei mânăstiri di nTazlău (1497).
  3. Biserici de plan dreptunghiular boltite cu mai multe cupole inșiruite longitudinal și acoperiș unic. Aici regăsim biserica din Borzești (1493-94), Războieni (1496), Sf. Ioan de Piatră (1497-98), Arbore (1502), Reușeni (1503-04) și Dobrovăț (1503-04)[2]

Procesul complex de restaurare, așa cum este descris de către autori, cuprinde lucrări ample de consolidarea structurii, refacerea învelitorii de şiţă şi a şarpantei, cu corecta configurare a volumetriei acoperişului, restaurarea tâmplăriei din lemn, a pardoselilor interioare din cărămidă și a trotuarelor de piatră cu rigolă perimetrală. Refacerea detaliilor originale de protecţie – acoperiş, streaşină, ȋnvelitoare mi se par cele mai vizibile și evident, puteau ruina întreaga imagine de ansamblu. Degradarea ȋnvelitorii, dar şi volumetria nepotrivită a acoperişului a cauzat în timp infiltrarea apei din precipitaţii ȋn suprastructura podului, provocând astfel şi putrezirea unor elemente de şarpantă, atac biologic şi infiltraţii de apă cu deteriorarea spaţiilor interioare, inclusiv afectarea picturii murale interioare şi exterioare. Refacerea geometriei acoperișului, din punctul meu de vedere, practic a generat o siluetă mult mai apropriată de obiectul inițial și evident că a dus în final la reușita deplină a acestui proiect extrem de dificil și ambițios.

[1] Grigore Ionescu – Istoria arhitecturii din România, vol 1, București 1963, p. 220 și urm.

[2] Op. Cit.  Mira Voitec-Dordea – Reflexe gotice în arhitectura Moldovei, ed. Meridiane, 1976, pag. 21,22