Soft city: densitate, diversitate şi proximitate pentru viaţa urbană de David Sim

PUBLICAT: August 2026

120,00 lei

Publicat: în curând
Format: 205 x 270 mm
Pagini: 260

După succesul edițiilor anterioare, Soft City de David Sim revine la igloo, reconfirmându-și statutul de reper esențial pentru specialiștii și practicienii preocupați de viitorul mediului urban. Cartea propune o „poveste a celor 1000 de pași mici”: intervenții aparent minore, dar cu impact cumulativ major asupra calității vieții. În centrul viziunii sale se află un oraș viu, eterogen, cu funcțiuni mixte, spații prietenoase pentru mobilitate lentă și o atenție constantă pentru confortul și interacțiunile umane.

Mai mult decât o reflecție teoretică, Soft City funcționează ca un veritabil ghid practic: ilustrațiile, fotografiile, schemele și exemplele concrete transformă ideile în instrumente aplicabile. Cartea demonstrează că schimbările semnificative pot porni din soluții simple, accesibile și atent gândite.

La câțiva ani de la apariția sa, cartea-album Soft City de David Sim rămâne un reper esențial pentru specialiștii și practicienii preocupați de viitorul mediului urban. Inclusă în topurile Planetizen („The Top Urban Planning Books”) și ArchDaily („125 Best Architecture Books”), lucrarea și-a consolidat statutul de referință într-un context global în care provocările orașelor devin tot mai complexe. Între timp, transformările recente, de la crize sanitare la presiuni climatice și sociale, au evidențiat și mai clar nevoia unor orașe adaptabile, reziliente și centrate pe oameni. Conceptul de soft city s-a impus astfel ca o direcție fundamentală pentru urbanismul contemporan, propunând o alternativă echilibrată la modelul tehnocratic al smart city.

Această nouă ediție din 2026 aduce intervenții actuale ale autorului, care reflectă evoluțiile recente din domeniu și reafirmă relevanța conceptului în contextul prezent. Ediția românească păstrează grafica originală și este completată de un cuvânt-înainte semnat de Jan Gehl, precum și de o notă adresată cititorilor din România.

 

Traducere de Andreea Mihaela Chircă.