Casa are mai multe paliere și ferestre decât o locuință individuală tipică. Privită din exterior, ea este percepută ca fiind, în același timp, mult mai mare și mult mai mică decât ceea ce ar fi de așteptat în contextul dat. Ritmul rigid al deschiderilor mici prevestește un interior ordonat, unde spațiile de locuit sunt atent aranjate de fiecare parte a scării centrale. Complexitatea sistemului de supante este camuflată între plăcile masive care „dispar” între ferestre. O secvență de pereți transversali din cărămidă de sticlă împarte spațiile de pe fiecare nivel, dezvăluind doar o imagine „blurată” a zonelor învecinate, iar, la ultimul etaj, spațiile sunt grupate sub un tavan boltit, ce constituie singura „rupere de ritm” în cadrul sistemului altfel strict.