pe 29 mai, în cadrul bucharest design festival, asistăm la o premieră, un loc unde serendipitatea este programată și unde memoria devine, așa cum spun creatorii săi, ultima arhitectură pe care o locuim cu adevărat 

conceput și curatoriat de phenomena laboratory, într un proiect semnat arh. dorin ștefan, ma este un spațiu interior liminal construit ca un poem arhitectural despre „între”, unde fiecare etaj devine o strofă.

capturat în metal galvanizat și lumină, spațiul propune o experiență desfășurată pe șase niveluri conceptuale, de la rūtsu, subsolul imersiv unde materia învață emoția, până la sanctuarul imaginar seiiki.

ma devine astfel o manifestare a conceptului japonez „ma”, tăcerea dintre note care oferă sens întregii compoziții urbane.

evenimentul este dedicat comunităților din arhitectură, design, fashion, hospitality, artă și industrii creative, dar și dar și tuturor celor pasionați de design, experiențe și a celor interesați de felul în care spațiul poate influența emoția, comportamentul și experiența umană.

traseul conceptual al clădirii include:

  • rūtsu — galeria imersivă și spațiul originilor creative
  • shikii-chi — pragul senzorial
  • tanken — explorarea și experimentul
  • sōjō kōka — sinergia colaborării
  • hiroba — dialogul și workshopurile
  • suihei ni — orizontul clarității
  • seiiki — sanctuarul introspecției 
 

program:

vineri, 29 mai | 18:00 — 23:00

pragul / deschiderea oficială feelings0526, ma – liminal space 

 

vă invităm cu drag să fiți alături de noi pe 29 mai, la deschiderea oficială, de la ora 18:00. 

va fi o seară de întâlnire, dialog și prezență, între oameni, idei și atmosferă cu acces deschis în clădire și activări desfășurate pe parcursul traseului conceptual ma.

sâmbătă, 30 mai — duminică, 31 mai 

open doors / poarta de acces în microzona grivița, parte din bdf communities/cartierul creativ

 

pe parcursul weekendului clădirea ma rămâne deschisă, iar publicul va avea acces la:

  • tururi libere prin nivelurile clădirii
  • experiențe de arhitectură, design și explorare senzorială

accesul este liber pe toată durata programului.