Despre Tropical Modernism la V&A

6 iunie 2024

Despre Tropical Modernism la V&A

TEXT: Viorica Buică FOTO: ©Victoria and Albert Museum, London

În misiunea de a-și decoloniza arhivele și colecțiile, muzeele britanice au explorat în ultimii ani variate trasee instituționale, de la regândirea unor săli de expunere pentru a cuprinde (și sublinia) istorii de proveniență la activări publice participative și critice, adeseori în relație cu workshopuri și conferințe profesionale. Expoziția „Tropical Modernism: Architecture and Independence” de la V&A South Kensington (de vizitat până pe 22 septembrie 2024) se înscrie în această direcție de asumare a unor noi perspective și narațiuni, explorând declinările specifice ale modernismului în Africa de Vest și India.

Christopher Turner, curatorul expoziției, a mărturisit că, studiind arhivele RIBA, i-a atras atenția faptul că în cataloagele de proiect ale unor construcții importante din vestul Africii adesea erau menționate numele arhitecților britanici, dar nu și ale asistenților locali; și-a propus să descopere aceste nume și să exploreze istoriile particulare ale arhitecturii post-coloniale. Primul pas a fost expoziția „Architecture and Power in West Africa” inclusă (cu succes) în Bienala de la Veneția în 2023, iar apoi cercetarea a înglobat și teritoriul Indiei rezultând actuala prezentare (în dialog) de la V&A ‒ un discurs dens, informațional și vizual, despre politici coloniale și (re)construirea independenței, despre educație și valori locale, despre nevoia de a re-evalua trecutul pentru a răspunde mai pregătiți provocărilor din viitor.

Cele trei zone interconectate adună desene de arhivă, machete, hărți și fotografii istorice, scrisori, obiecte inedite de design, precum și un excelent film documentar de jumătate de oră, în încercarea de a construi un discurs care plasează gesturile profesionale arhitecturale în contexte politice definitorii. Arhitecții britanici Jane Drew și Maxwell Fry, cuplu promotor al esteticii moderniste (dezamăgiți de rezistența Londrei la noile limbaje și concepte arhitecturale), au fost trimiși post-război în coloniile din Africa, cu fonduri semnificative, pentru a crea o infrastructură publică care să întărească și să susțină relațiile de putere existente. Astfel a luat naștere așa-numitul Tropical Modernism ‒ adaptarea vocabularului arhitectural modernist la condițiile climatice ale zonei, în primă fază într-o totală ignorare a altor particularități culturale. Nu peste mult timp, după momentele decisive ale declarării independenței în multe dintre coloniile Imperiului Britanic, curentul a fost asumat local și folosit de lideri precum prim-ministrul Kwame Nkrumah (în Ghana) și prim-ministrul Jawaharlal Nehru (în India) ca o componentă centrală în construirea unor noi identități naționale, progresiste. În departamentul de Arhitectură Tropicală înființat de Drew și Fry în 1956 la AA au ajuns să studieze din ce în ce mai mulți arhitecți din fostele colonii care apoi au pus bazele unor școli noi în țările în care s-au întors, propagând idei și practici.

După explicarea acestui fundal definitoriu, expoziția aduce în prim-plan iconicul Chandigarh gândit de Le Corbusier (invitat la recomandarea lui Drew și Fry), însă explorând contribuțiile importante ale numeroșilor arhitecți, designeri și constructori indieni care au creat orașul alături de el și echipa de arhitecți europeni (sunt de menționat machetele din lemn realizate impecabil de Giani Rattan Singh). Uriașul șantier creat de la zero a fost văzut de Nehru ca o școală ad-hoc pentru arhitecții locali, într-o viziune puternic seculară. Ironic, în prezent, cea mai vizitată atracție a orașului este „grădina” creată de artistul și inspectorul de șantier Nek Chand care a creat o serie de sculpturi din resturi de materiale ‒ trei dintre ele sunt prezente în expoziție, ca un contrapunct la austeritatea structurilor moderniste. În zona dedicată Ghanei, în focus sunt proiectele arhitectului Victor Adegbite, adus de Nkrumah din Statele Unite, împreună cu alți profesioniști, pentru a coordona redefinirea post-colonială a țării. Black Star Square din Accra stă alături de Kwame Nkrumah University of Science and Technology (KNUST) din Kumasi, cu al sau renumit „senior staff club house” ‒ un proiect reper realizat de Miro Marasovic, Nikso Ciko și John Owuso și explorat pe larg, cu mărturii directe, în filmul documentar.

Ar fi fost interesant de surprins și influențele specifice ale arhitecților est-europeni, în special în zona de locuire, în urmă deschiderii lui Nkrumah (în anii ‘60) către blocul socialist/sovietic. Expoziția creează oricum multiple piste pentru cercetări viitoare și totodată pune în discuție și starea actuală a acestui patrimoniu modernist (unele construcții deja au dispărut, iar altele au fost semnificativ modificate după anii ‘70). Este de asemenea o invitație de a reconsidera principiile unei arhitecturi care (re)devine relevantă în contextul schimbărilor climatice.