fbpx

Când structura devine spațiu

ARHITECTURĂ: ARTLINE TEXT: Anda Zota FOTO: Vlad Pătru

Un volum compact și autonom descrie simultan două senzații: a unui „bloc” sculptat în lemn, o parte din natură, și a unui obiect arhitectural de sine stătător, disociat de context. Deopotrivă monumentală și intimă, casa de pe lac explorează cum un exercițiu absolut de arhitectură (spațiu-structură) poate crea o atmosferă domestică.

E o linie directă între formă și percepție, care demonstrează că pătratul sau cercul, de exemplu, sunt forme ușor de înțeles. Translatată în arhitectură, formula dovedește că spațiile simple sunt, de cele mai multe ori, acelea în care locuirea se desfășoară confortabil și firesc. Într-o formulă geometrică rațională se înscrie și casa din Laguna Albastră. În Corbeanca, la marginea Bucureștiului, unde natura devine un prilej pentru locuire, casa se așază pe teren în felul cel mai potrivit: acolo unde perspectivele către peisaj și intimitatea sunt experimentate la potențial maxim.

text1_CBT_001_IMG_9121_vladpatru
Gestul arhitectural își propune din capul locului să fie „vocal”, în sensul că se distanțează prin expresia riguroasă de natura organică.  Astfel, structura „din lemn lamelar, cu stâlpi distribuiți perimetral, la un interax egal pe toate laturile, sub forma unei colonade, definește o arhitectură geometrică, raționalistă, care e în contrast cu forma neregulată a terenului, a țărmului și a naturii în general” (spune arhitectul Radu Teacă). Mai degrabă compuse decât elemente distincte, citim în planul de arhitectură structura și spațiul împreună, într-o reprezentare bidimensională: pe de-o parte o componentă fizică, palpabilă, pe de altă parte o valoare subtilă, indisolubilă arhitecturii.
text3_CBT_014_RETUS_IMG_9687_vladpatru
Ca un exercițiu absolut, lamelele verticale și tavanul structural lasă spațiul interior să se desfășoare liber și conturează, în același timp, o identitate vibrantă clădirii. „Structura, în cazul acestui imobil, devine elementul principal al casei, cu un plafon vizibil, lăsat aparent în ambele niveluri, compus din grinzi principale care unesc stâlpii de pe cele patru faţade şi grinzi secundare, de legatură, ţesute când pe o direcţie, când pe cealaltă, cu rolul de rigidizare.”

Planimetria casei este surprinzătoare. Nu întâmplător descoperim zonele de zi și dormitorul matrimonial în etaj – ele devin astfel spații cu adevărat privilegiate, oferind cele mai bune perspective către curte și lac. În parter rămân, așadar, dormitoarele copiilor și cele pentru oaspeți, în strâns contact cu spațiile comune și curtea exterioară. 

La interior, casa îmbrățișează o atmosferă caldă, păstrând natura drept fundal prezent. Piesele de mobilier cu estetica lor scandinavă intră într-un dialog discret cu arhitectura spațiilor, întregind conceptul de design. Canapeaua Bergamo (ca element central al zonei de zi), fotoliile Charlotte, masa de cafea Lugo și covorul Ridge din catalogul BoConcept – producătorul danez de mobilier care creează obiecte iconice –, toate alcătuiesc cadrul perfect care ilustrează motto-ul brandului: Live Ekstraordinær.

Expresia estetică a casei este simplă, însă bogată în textură. Lemnul se descrie mai bine pe fundalul lis al pereților tencuiți, iar lumina filtrată prin fantele tavanului conturează o atmosferă mai plăcută, îmbogățind interiorul. În contrast sau în dialog, elementele constitutive ale arhitecturii descriu o abordare onestă și coerentă.

Plan parter
Plan etaj
Secțiune

PROIECT: Locuință unifamilială în Corbeanca; AMPLASAMENT: Str. Laguna Albastră, Corbeanca; SUPRAFAȚA TERENULUI: 1 432 mp; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 342,7 mp (c1), 528,38 mp (c2); ARHITECTURĂ: ARTLINE; ECHIPA: arh. Radu Teacă, arh. Corina Nicola; COLABORATOR: arh. Ioana Moncea; STRUCTURĂ: Concept Structure, ing. Cristian Năstase; FINALIZAT: 2023

 

Articol publicat în igloo #219 / Spațiul sacru contemporan / aprilie – mai 2024

 

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0