Gestul arhitectural își propune din capul locului să fie „vocal”, în sensul că se distanțează prin expresia riguroasă de natura organică.  Astfel, structura „din lemn lamelar, cu stâlpi distribuiți perimetral, la un interax egal pe toate laturile, sub forma unei colonade, definește o arhitectură geometrică, raționalistă, care e în contrast cu forma neregulată a terenului, a țărmului și a naturii în general” (spune arhitectul Radu Teacă). Mai degrabă compuse decât elemente distincte, citim în planul de arhitectură structura și spațiul împreună, într-o reprezentare bidimensională: pe de-o parte o componentă fizică, palpabilă, pe de altă parte o valoare subtilă, indisolubilă arhitecturii.