Se anunță o săptămână echilibrată cu multe ocazii de a ne bucura de oraș și chiar de pădurile înconjurătoare.

Luni: Introducere în antropologia culturală (29-31 iulie)

În caz că aveți chef de „școală de vară”, la Fundația„Calea Victoriei” începe astăzi un curs de antropologie culturală.

Marți: Marțea Spațiilor Istorice revine la MNAR!

Pentru că e ultima zi de marți din lună, va și și ultima ocazie, cel puțin momentan, de a vedea la MNAR Sufrageria Regală, Scara Voievozilor sau Sala Tronului. Între 10.00 și 18.00.

Miercuri: Expoziția Space Adventure București

În ultima zi a lui iulie, mergem la Romexpo să explorăm spațiul la expoziția Space Adventure, care concentrează în 2.500 mp cele mai mari descoperiri ale omenirii.

Joi: Hot Club de Bucharest @Curtea Școalei

În Curtea Școalei, joi, e seară de jazz manouche în compania lui Mălin Cristache și a trupei sale.

Vineri: Nocturne de Poezie Contemporană | ediția a 5-a

Ne dăm din nou întâlnire sub cerul liber în centrul Bucureștiului pe clădirea Magheru One pentru a asculta poezie contemporană și muzică.

Sâmbătă: Festivalul Strada Armenească

Strada Armenească se transformă din nou în festival în acest weekend, iar muzica, costumele tradiționale sau tururile ghidate vor anima cartierul.

Duminică: HAOS în Pădure v6.0

Pentru cei care vor să se aventureze în apropiere de Bucureștil în weekend va fi„haos” în pădurea Cernica (Extreme Park Cernica) cu muzică și alte delicii.