Amont Chalet, relaxare la 1 000 de metri altitudine
TEXT: Manuela Zipiși FOTO: Radu Cărămizaru
O blândețe anume ne întâmpină mereu în fermecătoarea Transilvanie, cu tihna naturii satelor săsești și pacea bisericilor, fortificate sau nu. Dar până să ajungem acolo facem o primă oprire într-un sat cu adevărat special, Peștera, unde trebuie să urci pe dealuri pentru a te bucura chiar în inima naturii de priveliștea culmilor munților Piatra Craiului și Bucegi. Iubirea de natură și călătorii le-a purtat pașii până aici inclusiv Iuliei, lui Paul și lui Iulian, care au imaginat și pus în operă Amont Chalet – sub auspiciile căreia s-au întâlnit două cabane A-frame și o cabană nordică, situate la 1 000 de metri altitudine. Acolo, sus, bucuria e dată de cel mai prețios dar: existența, timp de câteva zile ori săptămâni, aproape de inima muntelui, privind și respirând esențe.
În plină pandemie, Iulia, Paul și Iulian au început să cutreiere țara cu cortul în spate, ajungând și prin fermecătoarele sate din județul Brașov aflate în apropierea Munților Piatra Craiului – Peștera, Măgura și Poiana Mărului. Natura, în întreaga ei splendoare, a fost motorul pașilor necesari pentru apariția pe dealurile de la Peștera a celor două cabane A-frame și a unei cabane nordice care formează Amont Chalet. După cum mărturisește Iulia, „am deschis cabanele Amont alături de soțul meu, Paul, pentru că amândurora ne era dor de colindat și zburdat pe dealuri, cu miros de cireș proaspăt și păpădie-n pălărie. Am creionat un plan și am ridicat cabanele pentru cei care au nevoie de o gură de aer proaspăt ca să-și aducă aminte de mirosul sânzienelor de munte.
Articol publicat în igloo #219 / Spațiul sacru contemporan / aprilie – mai 2024 / Secțiunea Qamutiik